2022, 122 min.
Regie: Mihai Mincan
Scenariu: Mihai Mincan
Imagine: George Chiper-Lillemark
Montaj: Dragoş Apetri
Muzică: Marius Leftărache
Distribuţie: Niko Becker, Soliman Cruz, Bart Guingona, Olivier Ho Hio Hen, Alexandre Nguyen 
Proiecție: Sâmbătă, 23 septembrie, ora 18:00, Cinema Cineplex-Loteanu

Festivaluri: Veneţia, Sofia, Haifa, Salonic

Sinopsis:
Inspirat din fapte reale. 1996, undeva pe mare. În timpul turei sale pe puntea unei nave transatlantice, Joel, un marinar filipinez religios, îl descoperă pe Dumitru, un pasager clandestin ascuns printre containere. Tânărul riscă să fie aruncat peste bord, în mijlocul oceanului, în cazul în care este descoperit de ofițerii taiwanezi ce conduc echipajul. Joel decide să-l ascundă, ca semn al credinței sale în Dumnezeu. În curând, începe un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Când echipajul, prietenii, chiar și Dumnezeu însuși pare că-i întoarce spatele, Joel învață că trebuie să-și înfrunte singur crudul destin.

Născut în 1980 în capitală, Mihai Mincan a studiat Filosofia la Universitatea București, domeniu în care a făcut și un master, jumătate la Cluj-Napoca și jumătate în Franța. În 2004 a intrat în presă, însă după ceva mai mult de zece ani s-a lăsat de jurnalism. A fost o perioadă de peste un deceniu în care a combinat activitatea de reporter cu primele încercări în cinema. După câteva scurtmetraje de ficțiune, a co-regizat trei documentare – “Bondoc” (2015, cu Cristian Delcea și Mihai Voinea), “Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole” (2019, cu Claudiu Mitcu) și “Omul care a vrut să fie liber” (2019, cu George Chiper-Lillemark). “Spre Nord” este debutul său în lungmetrajul de ficţiune. În prezent pregăteşte un nou film.

Leave a Comment