Filmul SCRISOARE DE PE FRONTUL DE EST (Moldova-Germania, 2023), regizat de Dumitru Grosei, a câștigat Premiul Special al Juriului, la cea de a 6-a ediție a Yerevan Short Film Festival 2023 din Armenia, care s-a desfășurat în perioada 20 – 24 octombrie. La invitația organizatorilor festivalului, regizorul Dumitru Grosei a fost prezent pe toată durata festivalui și a avut ocazia să participe și la ceremonia de premiere. Menționăm că participarea regizorului la festivalul din Armenia a fost posibilă cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.
La ediția de anul acesta, au fost peste 700 de filme în concurs, trimise din 75 de țări. YISFF este unul dintre cele mai notorii festivaluri din Armenia, selectând cei mai buni regizori din întreaga lume. Spiritul Festivalului este unul de prietenie și cooperare universală. Scopul său este de a construi o platformă pentru proiectarea celor mai bune scurtmetraje din lume și de a sprijini industria cinematografică din Armenia.
Menționăm că acest film a mai câștigat recent și premiul Runner Up Award la International Haiku Amateur Little Film Festival 2023 din orașul Kerala, India. De asemenea, filmul a fost selectat și în programul festivalului Macau International Short Film Festival 2023 din China, care va avea loc în perioada 5 – 13 decembrie. Festivalul din Macau vine și cu motivația selectării filmului:
”Este un film dramatic inteligent, despre Războiul din vremurile din trecut, care ne ține respirația până la sfârșit, iar finalul este o adevărată surpriză.”