2021, 85 min.
FILM PENTRU COPII
Regie: Liviu Mărghidan
Scenariu. Liviu Mărghidan, Alexandru Popa
Imagine: Andrei Butică, Mircea Vali
Distribuţie: Vasile Calofir, Florentina Ţilea, Elias Ferkin, Viorel Păunescu
Proiecție: Duminică, 25 septembrie, ora 12:00, Cinema Cineplex-Loteanu
Sinopsis:
Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric. Acum copiii au o misiune importantă!
…………………………………
Filmul reprezintă, în special, un imbold spre a păstra mediul curat și primitor, nu numai pentru cei mici – ci mai ales pentru cei mari, un îndemn de a ne îndrepta privirea către lucrurile bune care contează cu adevărat.




Născut la Bucureşti în 1971, Liviu Mărghidan este un cunoscut director de imagine. A absolvit mai întâi la Facultatea de Geologie a Universităţii din Bucureşti, în 1994, după care a urmat studii la UATC, încheiate în 2002. A fost operator la mai multe filme româneşti de după 2000, printre care „Întâlniri încrucişate”, „California Dreamin` (Nesfârşit)”, „Medalia de onoare”, „Portretul luptătorului la tinereţe”, „Principii de viaţă”, „Dincolo de calea ferată”, „Pororoca” sau „Mo”. A debutat în regie cu filmul pentru copii “Străjerii” (2018), continuat acum cu “Străjerii Deltei”.
