IMACULAT
2021, 114 min.
Regie: Monica Stan, George Chiper-Lillemark
Scenariu: Monica Stan
Imagine: George Chiper-Lillemark
Distribuţie: Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel, Cezar Grumăzescu
Proiecție: Duminică, 25 septembrie, ora 17:00, Cinema Cineplex-Loteanu, în prezența regizorului Monica Stan

Festivaluri: Veneţia – Premiul de debut, TIFF, Sao Paolo
Propunerea României la Premiile Oscar 2023

Sinopsis:
Filmul o are în prim-plan pe Daria, o tânără internată într-o clinică de dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de iubitul ei, aflat în închisoare. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomani şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă însă că tratamentul special vine cu un preţ mare.
………………………………
Cu acţiunea desfăşurată doar într-o clinică de dezintoxicare şi cu un format al cadrului de ¾, filmul transmite o puternică senzaţie de claustrofobie, de tensiune, de disconfort. Scris de Monica Stan, scenariul porneşte de la o experienţă de la sfârşitul adolescenţei regizoarei, care a trecut la rândul său printr-un astfel de centru din cauza dependenţei de droguri.

Născută la 31 mai 1985 în capitală, Monica Stan a urmat Facultatea de Limbi Străine, secţia de traducători şi interpreţi, la Universitatea Bucureşti, apoi încă trei ani de psihologie la Royal Holloway, parte a Universităţii din Londra. În toţi acei ani, în paralel, a scris şi scenarii. “Imaculat” este debutul ei în regie.

Regizorul Monica Stan

Leave a Comment