2024, 138 min.

Regie: Bogdan Mureşanu
Scenariu: Bogdan Mureşanu
Imagine: Boróka Bíró, Tudor Platon
Montaj: Vanja Kovacevic, Mircea Lăcătuș

Distribuţie: Adrian Vancică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Mihai Călin

Festivaluri: Veneţia – Orizzonti

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 20:00, Cineplex-Loteanu – Sala Mare
Invitat: regizorul Bogdan Mureşanu

Sinopsis:
O tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.

Născut în 1974 la Bucureşti, Bogdan Mureşanu a studiat Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti. Ulterior a lucrat ca jurnalist, dar în special în poziţia de copywriter în agenţii de publicitate. De cinema s-a apucat în 2007, când a scris un scenariu, „Torţa vie”, premiat la un concurs TIFF-HBO (şi pe care l-a transformat într-un scurtmetraj câţiva ani mai târziu, în 2016 – „Spid”). În 2007-2008, a urmat timp de câteva luni cursuri de scenaristică la London Film Academy. Mai târziu, în 2011, a fost admis la National Film and Television School (NFTS) din Marea Britanie, la secţia de scenaristică, pe care însă a abandonat-o. În 2012 a regizat scurtmetrajul „Tuns, ras şi frezat”. A devenit cunoscut cu scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun” (2018), care a câştigat peste 50 de trofee în festivaluri şi gale din toată lumea. Filmul a fost ales cel mai bun scurtmetraj de Academia Europeană de Film şi s-a aflat pe lista scurtă de zece scurtmetraje intrate în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar.

Regizorul Bogdan Mureșanu

Leave a Comment