Filmul de lungmetraj LUMINA, în regia lui Marian Crișan, va avea premieră mondială la Tallinn Black Nights Film Festival 2026, în perioada 6-22 noiembrie. Protagonistul filmului este un copil de zece ani, cu tânărul Andrei Voicu în rolul principal.
Filmul este coprodus de ROVA FILM (România – majoritar), ALTERNATIVE CINEMA (Moldova), Nukleon Frame din Slovacia și Papa Pictures (România). Filmările au avut loc în august 2025, în pitoreștii Munți Apuseni, în localitatea Beiuș. Partea moldovenească a producției a fost finanțată de CNC Moldova și co-finanțată de SYMBOL MEDIA. Echipa filmului din Republica Moldova este alcătuită din:
– producătorul ALTERNATIVE CINEMA, Dumitru Grosei;
– echipa de imagine, în frunte cu directorul de imagine moldovean Ion Donică, care actualmente locuiește și activează în Japonia, membru al Societății Operatorilor de Imagine din Japonia (JSC) și asistentul de imagine Ana Cujba.
– 4 actori moldoveni: Grigore Bechet, Anatol Cotrobai, Ana Tkacenko și Ilie Castravet.

LUMINA a fost selectat, alături de alte nouă producții din Europa, Asia și SUA, în Competiția Internațională de Filme pentru Tineri (International Competition Programme for Youth Feature Films) din cadrul Just Film, festivalul pentru copii organizat de Tallinn Black Nights Film Festival (PÖFF).
Scris și regizat de Marian Crișan (Warboy, Berliner, Orizont, Valea Mută, Rocker, Morgen, Megatron), lungmetrajul îi mai are în distribuție, alături de copilul-actor Andrei Voicu, pe Marius Cordoș, Ofelia Popii, Horia Fedorca, Georgiana Coman, Alin Stanciu, Eugen Neag, Lali Gabor, Enikő Kovács, Elena Crișan, Dan Chiorean, Teodor Ciobanu și Luca Bran.
Un proiect prin care regizorul Marian Crişan continuă să exploreze universul uman și regional al părţii de Vest a României, Lumina urmărește o călătorie inițiatică plină de suspans a unui băiat de zece ani care are o misiune importantă: să aducă Lumina Sfântă de Paşti în satul lui din vârful Munţilor Apuseni.
Regizorul Marian Crișan declară:
„Lumina este un film despre credință, despre copilărie, despre dorinţele noastre cele mai ascunse și despre întâlnirea dintre sacru și realitatea imediată. Suntem bucuroși să avem premiera mondială în cadrul Black Nights Film Festival, în secțiunea filmelor dedicate publicului tânăr. Consider că filmul, care va avea premiera în România la sfârșitul toamnei, este potrivit pentru toate vârstele, deoarece vorbeşte despre cele mai puternice legături, cele dintre copii și părinți”.
Producători: Marian Crișan, Răzvan Bumbeș.
Coproducători: Dumitru Grosei, Peter Poch, Adéla Konečná, Vojtěch Konečný, Alin Panc, Sandu Pop.
Producător asociat: Cristi Olteanu.
Film realizat cu sprijinul: CNC România, CNC Moldova, Slovak Audiovisual Fund.
O producţie realizată în colaborare cu: Televiziunea Română.
Cofinanțat de: Cinema City, MMS Communications, Cros Construct, Asociația Film Vest, McCann Worldgroup România, Forest Film, Symbol Media.


