MEANDRE
1967, 94 min.
Regie: Mircea Săucan
Scenariu: Horia Lovinescu
Imagine: Gheorghe Viorel Todan
Distribuţie: Margareta Pogonat, Mihai Pălădescu, Ana Szeles, Dan Nuțu, Ernest Maftei
Proiecție online pe www.zfrmd.ro
Joi, 22 octombrie, ora 21:30
Sinopsis:
„Meandre” este considerat unul din marile filme ale cinematografiei române. Petru și Anda sunt parteneri de viață. Din păcate pentru Petru, proiectele sale arhitecturale sunt considerate ca fiind „prea curajoase”, „non-conformiste”, „avangardiste”, caracterizări care, în anii comunismului, echivalau cu o condamnare. Ca urmare a piedicilor care i se pun din punct de vedere profesional, Petru – personaj puternic, cu o morală profesională și de viață fermă – renunță la meserie și se izolează de lume.
…………………………………..
Mircea Săucan reimaginează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul, de aceea e dificil de plasat cu exactitate în evoluţia relaţiilor dintre personaje toate scenele. Însă asta contează mai puţin. Prin ocolirea convenţiilor cu care suntem obişnuiţi şi prin eliminarea graniţelor temporale, „Meandre” se manifestă pe teritoriul unui realism poetic, aşa cum este proiectat de o lume interioară. Firescul trecerilor de la un moment la altul este firescul aventurii minţii prin avalanşa de amintiri.
100 DE LEI
1973, 95 min.
Regie: Mircea Săucan
Scenariu: Horia Lovinescu
Imagine: Gheorghe Viorel Todan
Distribuţie: Dan Nuţu, Ion Dichiseanu, Ileana Popovici, Violeta Andrei
Proiecție online pe www.zfrmd.ro
Duminică, 25 octombrie, ora 17:00
Sinopsis:
Neînţelegându-se cu părinţii, tânărul Petre (Dan Nuţu) pleacă de la aceştia la fratele său mai mare, Andrei (Ion Dichiseanu), un actor de succes în Bucureşti. Acolo se împrieteneşte cu Dora (Ileana Popovici), o tânără admiratoare a fratelui său. Când Andrei îi acordă atenţie fetei, Petre se simte trădat şi pleacă şi de la acesta, refuzând până şi suta de lei pe care el i-o dăduse.
………………………………………
Moderne sunt în „100 de lei” structura și montajul, fragmentele narative fiind „ordonate” într-o logică non-diacronică, a unui timp subiectiv, sincopat, poetic. Însă, la fel ca în „Meandre”, această complexitate este derutantă doar pentru un ochi grăbit, ea dezvăluindu-și, cu fiecare vizionare, canalele prin care replicile și scenele comunică între ele. Modernă este folosirea coloanei sonore (muzica e semnată de Anatol Vieru), prin care se suspendă reflexul spectatorului de a o pune în legătură directă cu imaginile. Prin abstractul și misterul său, prin alăturările surprinzătoare de sunete și acorduri, coloana sonoră scoate uneori acțiunea din sfera realismului și creează un disconfort care stimulează şi intrigă. Modern este jocul celor trei actori din rolurile principale. Moderne sunt mișcările și unghiurile camerei de filmat, mereu surprinzătoare și neconvenționale.
Mircea Săucan este unul dintre cei mai originali regizori din cinematografia română, dar și unul dintre cei mai șicanați și cenzurați în timpul comunismului.
Născut la 5 aprilie 1928 la Paris, unde și-a petrecut o parte din copilărie, înainte ca părinții săi să emigreze un timp la Praga și apoi, în anii `30, să se stabilească la București, după refugierea prin alte câteva orașe românești, Mircea Săucan studiază la Institutul Cinematografie – VGIK de la Moscova, pe care îl absolvă în 1952. La revenirea în ţară se angajează la Studioul de filme documentare „Alexandru Sahia”, unde se remarcă prin scurtmetrajul „Casa de pe strada noastră” (1957). În 1960 se transferă la Studioul cinematografic „Bucureşti”.
Debutează în lungmetrajul de ficţiune cu „Când primăvara e fierbinte” (1960), „acuzat de organul central de presă al partidului de deformarea realităţilor satului românesc, pe care l-ar prezenta într-un mod atipic” (Bujor T. Rîpeanu). Al doilea său film, „Ţărmul n-are sfârşit” (1962), era „un poem liric despre o întâlnire de amor în ambianţa Litoralului dintre un tânăr cooperator şi o frumoasă rusoaică” (Tudor Caranfil). Filmul „este total interzis – mai scrie Bujor T. Rîpeanu – sub pretextul formalismului şi al nepotrivirii de conjunctură politică internaţională a momentului (premiera sa are loc abia după 1990)”.
În 1966 realizează „Meandre”, după un scenariu al dramaturgului Horia Lovinescu – un film despre criza interioară a unor intelectuali. „Poet prin vocaţie, regizorul privilegiază notaţia lirică în detrimentul analizei psihologice, surprinzând, de cele mai multe ori, atitudini, nu mişcări sufleteşti” (Tudor Caranfil). După mai mulţi ani, revine cu ceea ce avea să rămână ultimul său lungmetraj, „100 de lei” (1974), o nouă dramă a indiferenţei, bazată pe un scenariu al aceluiaşi Horia Lovinescu. Un film puternic cenzurat, care avea să iasă în public „într-o versiune mutilată, respinsă de regizor” (Bujor T. Rîpeanu). Versiunea originală este recuperată şi relansată abia după 1990, când este de altfel redescoperită cinematografia aparte a lui Mircea Săucan.
La mijlocul anilor `70, este încadrat din nou la „Sahia”, unde realizează documentare de scurtmetraj utilitare, care îi asigură existenţa. La începutul anilor `80 pleacă din ţară şi se stabileşte în Israel, la Nazaret, unde publică literatură în limba română, fără să mai aibă ocazia să facă cinema. Moare la 13 aprilie 2003.
Născut în 1944 la București, Dan Nuțu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) „I. L. Caragiale”, promoţia 1966, iar apoi s-a angajat la Teatrul Bulandra. A fost unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai anilor `60 şi `70, cu un joc extrem de modern.
A jucat în filme importante precum „Duminică la ora 6” (1965), de Lucian Pintilie, „Meandre” (1967) şi „O sută de lei” (1973), de Mircea Săucan, „Dimineţile unui băiat cuminte” (1966) şi „Ilustrate cu flori de câmp” (1974), de Andrei Blaier, „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969) şi „Dincolo de nisipuri” (1973), de Radu Gabrea, „Tănase Scatiu” (1975), de Dan Piţa, sau „Rătăcire” (1977), de Alexandru Tatos.
La sfârşitul anilor `70 a fugit din ţară. A emigrat mai întâi în Germania de Vest şi s-a stabilit apoi în America, unde a lucrat o perioadă şi ca şofer de taxi la New York. După 1990, s-a restabilit în România, unde, alături de actuala sa soţie, Cristina Hoffman, a creat în 2005 atelierul anual de film documentar Aristoteles Workshop, unde s-au produs peste 50 de filme.
