2022, 107 min.
Regie: Ştefan Constantinescu
Scenariu: Jörgen Andersson, Ştefan Constantinescu, Andrei Epure
Imagine: Alexandru Solomon
Distribuţie: Bogdan Dumitrache, Ofelia Popii, Ana Ciontea, Cosmina Stratan
Proiecție: Joi, 22 septembrie, ora 21:00, Cinema Cineplex-Loteanu
Festivaluri: Goteborg, TIFF
Sinopsis:
În plină epidemie de la coronavirus, Doru decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii lui Doru insistă ca acesta să se întoarcă de urgență în Suedia.
………………………………………………………………………….
Un film realizat în plină pandemie, cu o poveste plasată în pandemie. Un film despre cum o obsesie poate întuneca într-atât de tare mintea unui om, încât lumea din jurul său riscă să se destrame sub răul pe care demonul bănuielii îl declanşează.




Stabilit in Suedia din 1993, Ştefan Constantinescu este cineast şi artist, absolvind studiile Academiei Regale de Artă din Stockholm în 1997. A realizat mai multe scurtmetraje şi, împreună cu Julio Soto, documentarul de lungmetraj “Dacia dragostea mea” (2009). “Om Câine” este debutul său în lungmetrajul de ficţiune.
