2021, 118 min.
Regie: Bogdan George Apetri
Scenariu: Bogdan George Apetri
Imagine: Oleg Mutu
Distribuţie: Emanuel Pârvu, Ioana Bugarin, Cezar Antal, Valeriu Andriuţă
Proiecție: Vineri, 23 septembrie, ora 18:00, Cinema Cineplex-Loteanu, în prezența actorului Emanuel Pârvu

Festivaluri: Veneţia – Secţiunea Orizzonti, Varşovia, TIFF

Sinopsis:
Tânăra călugăriţă Cristina are o problemă urgentă şi se furişează afară din mănăstire pentru a ajunge în oraşul din apropiere. Pare că nu-şi poate rezolva problema şi nici să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, iar pe drumul de întoarcere va avea parte de o soartă neaşteptată, care va duce la o investigaţie a poliţiei.
……………………………………………………………………….
Împărţit în două, “Miracol” dovedeşte, la fel ca “Neidentificat” (proiectat în 2021 la ZFR), prima parte a unei trilogii desfăşurate la Piatra-Neamţ şi în împrejurimi, o bună stăpânire a mijloacelor thriller-ului de către scenaristul şi regizorul Bogdan George Apetri. Un film puternic care sugerează o lume damnată, de unde salvarea abia se întrevede.

Născut în 1976 la Piatra-Neamţ, Bogdan George Apetri a studiat Dreptul în România și a profesat doi ani ca avocat, înainte de a se stabili în Statele Unite, unde a absolvit Regie de film și Imagine la Columbia University din New York. Scurtmetrajele sale din primul deceniu de după 2000 au fost selectate la numeroase festivaluri, printre care Clermont-Ferrand, Rotterdam, Palm Springs, Cottbus sau Montreal. A debutat în regia de lungmetraj cu „Periferic” (2010), laureat cu numeroase premii, printre care pentru cel mai bun film şi cea mai bună actriţă (Ana Ularu) la Salonic. De mai mulţi ani predă Regia la Columbia University şi a fost producător la numeroase filme americane independente produse la New York. În 2020 a revenit cu „Neidentificat”, primul film dintr-o preconizată trilogiei din care “Miracol” reprezintă a două parte.

Regizorul Bogdan George Apetri

Leave a Comment