MONŞTRI
2019, 116 min.
Regie: Marius Olteanu
Scenariu: Marius Olteanu
Imagine: Luchian Ciobanu
Distribuţie: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Șerban Pavlu, Dorina Lazăr

Festivaluri:
Berlin 2019 – Panorama
Sofia 2019 – Cel mai bun film
TIFF 2019 – Cel mai bun debut românesc

Proiecție Cinema ODEON – Vineri, 11 octombrie, ora 20.00
Q/A cu actorul Cristian Popa

(Nerecomandat sub 15 ani)

Sinopsis:
„Monştri.” prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu, în care ea caută confirmări, iar el se caută pe sine. Împart acelaşi pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe acelaşi drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în faţa celei mai importante decizii.
………………………………………………………….
Ce atrage atenţia încă de la început este modul în care Marius Olteanu, împreună cu directorul de imagine Luchian Ciobanu, alege să filmeze: un cadru strâns, format 1:1, care ţine captivă atenţia asupra personajelor, filmate individual, motiv pentru care, ca spectatori, nu putem să vedem contextul mai larg. Resimţim ceva din starea protagoniştilor. De aici şi o uşoară senzaţie de claustrofobie.

Marius Olteanu s-a născut în București, în anul 1979. A absolvit UNATC în 2004 și cursuri de masterat la Londra, departamentul regie de ficțiune, în 2008. Este regizorul și scenaristul mai multor filme de scurtmetraj, de ficțiune și documentare, selectate în diverse festivaluri internaționale. „Monştri.” este debutul său în lungmetraj.

Regizorul Marius Olteanu (stânga) în timpul filmărilor, cu actorii principali din film

Leave a Comment