2 premii noi pentru filmul de scurt-metraj TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST (Moldova/România, 2018), regizat de Dumitru Grosei.
Primul și cel mai important este Premiul Publicului, la festivalul Sound & Image Challenge International Film Festival 2019, din Macau, China.
În general, acest premiu este considerat de critici ca fiind cel mai obiectiv și important, pentru că este acordat de publicul pentru care se face filmul. În acest caz, e de remarcat faptul că publicul a fost chinez, dintr-un context social și cultural total diferit. Aceasta demonstrează însă că filmul a reușit să exprime niște teme universale. De asemenea, premiul este valoros și din considerentul că publicul a votat pentru filmele din toate categoriile înscrise la festival: documentar, ficțiune, animații și clipuri muzicale, iar filmul din Republica Moldova s-a remarcat din toate.
Acest festival anual, la nivel mondial, își propune să încurajeze producțiile de peste mări să concureze în Macau. Provocarea se adresează profesioniștilor în domeniul cinematografiei din întreaga lume.
Regizorul a fost prezent pe tot parcursul festivalului, la invitația organizatorilor și a susținut o sesiune de Q&A cu publicul din Macau după proiecția filmului.

Regizorul Dumitru Grosei în timpul sesiunii de Q&A
Momentul premierii regizorului Dumitru Grosei în cadrul festivalului din Macau

Al doilea premiu recent pentru TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST este ”Cel mai bun trailer” în cadrul festivalului Košice International Monthly Film Festival (Košice, Slovacia), unde în fiecare lună se face o selecție nouă a celor mai bune filme în concurs.

Dumitru Grosei continuă să fie cel mai selectat regizor moldovean la festivalurile internaționale de film, al doilea an la rând. Dacă anul trecut, el a acumulat peste 50 selecții oficiale, în 2019 cifra a crescut la 75 selecții oficiale și 11 premii, în țări ca SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Olanda, Italia, Spania, Grecia, Cipru, Turcia, România, China, Brazilia, Rusia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Letonia, Slovacia, Albania, India, Iraq, Iran, Azerbaidjan, Republic Dominicană și Nigeria.

One Thought to “2 premii noi pentru TODAY ARTIST, TONIGHT TAXIST”

Leave a Comment