RETRO LUCIAN BRATU
ANGELA MERGE MAI DEPARTE
1981, 76 min.
Regie: Lucian Bratu
Scenariu: Eva Sîrbu
Imagine: Anghel Deca
Distribuţie: Dorina Lazăr, Vasile Miske
Proiecţie: Duminică, 10 octombrie, ora 12:30, cinematograful ODEON.
Sinopsis:
Despărțită de un soț alcoolic și violent, o șoferiță de taxi duce o existență banală, ale cărei puține evenimente țin de relația cu oamenii care i se urcă în mașină, în calitate de clienți. La un moment dat, ea îl întâlnește pe Gyuri, un muncitor petrolist, venit în Bucureşti pentru specializare. Cei doi se căsătoresc, deși bărbatul urmează să plece pentru trei ani în India, la lucru, iar Angela nu-l poate urma.
…………………………..
„Mi-a plăcut foarte mult scenariul Evei Sîrbu. El are acel minim de întâmplare incredibilă care zguduie prejudecăţile de fiecare zi — e un film cu o şoferiţă, care, ce crezi, dragă, se îndrăgosteşte de unul care urcă beat în taxiul ei! — pentru a trece apoi la acel tip de portret prin tuşe fine, uşoare, repezi, în care povestea se estompează treptat şi frumos, ca să lase loc „persoanei” care merge mai departe decât intriga. Italienii, apoi cehii, ne-au învăţat pe toţi, până şi pe americanii scenariului băţ, cum devine decisivă această tuşă, această lumină intimă a fleacului, acest ecleraj din detaliu, mai adânc decât orice mesaj vorbit” (Radu Cosaşu)
Cadre din filmul ANGELA MERGE MAI DEPARTE
RETRO LUCIAN BRATU
Regizorul Lucian Bratu (Lucian-Fred Bergman) s-a născut la 14 iulie 1924, în București, într-o familie de evrei. A absolvit Şcoala de Arte pentru Evrei din București şi, în 1955, Institutul Unional de Artă Cinematografică (VGIK) de la Moscova.
Debutul ca regizor a avut loc în 1959, cu pelicula „Secretul cifrului”, adaptare a romanului de spionaj „La miezul nopții va cădea o stea”, de Theodor Constantin. Au urmat filmul istoric „Tudor” (1962), cap de serie el „epopeii naţionale cinematografice”, „Sărutul” (1964), „Un film cu o fată fermecătoare” (1967), „Drum în penumbră” (1972), „Oraşul văzut de sus (1975), „Mireasa din tren” (1979), „Angela merge mai departe” (1981), „Acordaţi circumstanțe atenuante?” (1984) şi „Orele unsprezece” (1985).
În paralel, Lucian Bratu a regizat şi zeci de filme documentare şi utilitare la Studioul Cinematografic Bucureşti, printre care „În iureş de joc” (1958), „Creierul uzinei” (1970) şi „Ritmuri” (1976).
A primit Premiul de Stat şi Marele Premiu al Festivalului Național de Film de la Mamaia în 1964, Marele Premiu al Festivalului de Film de la Costineşti (1978), Premiul Special al Juriului şi medalia Crucea Sudului la Festivalul Internaţional de Film de la Buenos Aires, Argentina, şi Statueta de Argint la Cork, Irlanda, ambele în 1964.
După 1970 a început să se ocupe de îndrumarea cineamatorilor. Din 1990 a predat regia la Academia de Teatru şi Film din București.
În 1990, a publicat lucrarea „Drumul spre artă al cinematografului”. Lucian Bratu a fost căsătorit şi a avut două fiice. A murit în 1998, la București. După moartea sa, a fost publicată lucrarea autobiografică intitulată „Cu mine în rolul principal”.
Lucian Bratu „a regizat puţine filme cu totul: opera lui numără zece lungmetraje realizate între 1959 şi 1985. Între cel de-al patrulea lungmetraj al său, „Un film cu o fată fermecătoare” (1967) – care (…) a fost retras de pe ecrane şi reintrodus doar după ce Bratu i-a modificat finalul pe propria cheltuială – şi cel de-al cincilea, „Drum în penumbră” (1972), au trecut cinci ani; la fel şi între filmele „Oraşul văzut de sus” (1975) şi „Mireasa din tren” (1980). În aceste perioade, Bratu a făcut filme utilitare (…), respingând proiectele de lungmetraj care i se propuneau şi câştigându-şi astfel o reputaţie de artist intransigent, care nu face compromisuri. Ambiţia lui, nu tocmai uşor de realizat sub supravegherea autorităţilor ceauşiste din domeniul cinematografiei, pare să fi fost aceea de a face filme cât mai puţin mincinoase despre „viaţa pe care o trăim astăzi şi aici” (sublinierile îi aparţin chiar lui) (Andrei Gorzo).