RETRO LUCIAN BRATU
UN FILM CU O FATĂ FERMECĂTOARE
1966, 90 min.
Regie: Lucian Bratu
Scenariu: Radu Cosaşu
Imagine: Tiberiu Olasz
Distribuţie: Margareta Pâslaru, Ştefan Iordache, Emmerich Schaffer, Marin Moraru
Proiecţie: Sâmbătă, 9 octombrie, ora 14:00, cinematograful ODEON.
Sinopsis:
Filmul, emblematic pentru perioada anilor `60, are în prim-plan o tânără (Margareta Pâslaru) care a picat examenul la teatru şi îşi foloseşte farmecul personal pentru a dovedi că poate fi actriţă. Astfel, ea încearcă să se apropie de mai mulţi bărbaţi: un regizor de filme publicitare, un inginer descoperit la întâmplare în cartea de telefon şi un regizor secund.
…………………………………………………….
„Superficialitatea şi aerele de vedetă ale eroinei sunt ironizate cu umor, cu fineţe şi cu…. complicitatea interpretei, Margareta Pâslaru, într-unul din cele mai convingătoare roluri de pe ecran, tratat cu simpatie şi cu detaşare, cu înţelegere şi cu inteligenţă, cu zâmbet şi cu nevinovate indiscreţii” (Călin Căliman)
Cadre din UN FILM CU O FATĂ FERMECĂTOARE
RETRO LUCIAN BRATU
Regizorul Lucian Bratu (Lucian-Fred Bergman) s-a născut la 14 iulie 1924, în București, într-o familie de evrei. A absolvit Şcoala de Arte pentru Evrei din București şi, în 1955, Institutul Unional de Artă Cinematografică (VGIK) de la Moscova.
Debutul ca regizor a avut loc în 1959, cu pelicula „Secretul cifrului”, adaptare a romanului de spionaj „La miezul nopții va cădea o stea”, de Theodor Constantin. Au urmat filmul istoric „Tudor” (1962), cap de serie el „epopeii naţionale cinematografice”, „Sărutul” (1964), „Un film cu o fată fermecătoare” (1967), „Drum în penumbră” (1972), „Oraşul văzut de sus (1975), „Mireasa din tren” (1979), „Angela merge mai departe” (1981), „Acordaţi circumstanțe atenuante?” (1984) şi „Orele unsprezece” (1985).
În paralel, Lucian Bratu a regizat şi zeci de filme documentare şi utilitare la Studioul Cinematografic Bucureşti, printre care „În iureş de joc” (1958), „Creierul uzinei” (1970) şi „Ritmuri” (1976).
A primit Premiul de Stat şi Marele Premiu al Festivalului Național de Film de la Mamaia în 1964, Marele Premiu al Festivalului de Film de la Costineşti (1978), Premiul Special al Juriului şi medalia Crucea Sudului la Festivalul Internaţional de Film de la Buenos Aires, Argentina, şi Statueta de Argint la Cork, Irlanda, ambele în 1964.
După 1970 a început să se ocupe de îndrumarea cineamatorilor. Din 1990 a predat regia la Academia de Teatru şi Film din București.
În 1990, a publicat lucrarea „Drumul spre artă al cinematografului”. Lucian Bratu a fost căsătorit şi a avut două fiice. A murit în 1998, la București. După moartea sa, a fost publicată lucrarea autobiografică intitulată „Cu mine în rolul principal”.
Lucian Bratu „a regizat puţine filme cu totul: opera lui numără zece lungmetraje realizate între 1959 şi 1985. Între cel de-al patrulea lungmetraj al său, „Un film cu o fată fermecătoare” (1967) – care (…) a fost retras de pe ecrane şi reintrodus doar după ce Bratu i-a modificat finalul pe propria cheltuială – şi cel de-al cincilea, „Drum în penumbră” (1972), au trecut cinci ani; la fel şi între filmele „Oraşul văzut de sus” (1975) şi „Mireasa din tren” (1980). În aceste perioade, Bratu a făcut filme utilitare (…), respingând proiectele de lungmetraj care i se propuneau şi câştigându-şi astfel o reputaţie de artist intransigent, care nu face compromisuri. Ambiţia lui, nu tocmai uşor de realizat sub supravegherea autorităţilor ceauşiste din domeniul cinematografiei, pare să fi fost aceea de a face filme cât mai puţin mincinoase despre „viaţa pe care o trăim astăzi şi aici” (sublinierile îi aparţin chiar lui) (Andrei Gorzo).