Seminar moderat de către Dumitru Grosei, la Biblioteca municipală B.P. Hașdeu, avînd ca invitați speciali pe criticul de film Valerian Sava și regizorul român, asociat cu Noul Val, Marian Crișan.
 .
Denumirea inițială a mișcării filmice inaugurate în primul an al noului secol, 2001, a fost Noul Val, prin similitudine cu titulatura consacrată a Noului Val Francez, în emergență la finele primului deceniu din a doua jumătate a secolului trecut – 1959. În ceea ce mă privește, i-am spus Al Patrulea Val, raportîndu-l la ciclicitatea aparte a evoluțiilor chinuite ale artei ecranului din România. În speță, în sincronism cu momentul-cheie al Noului Val Francez – primul sincronism al cinemaului românesc cu cel european –, noi am avut un început de Val, cu preludii în a doua jumătate a anilor `50 și cu un set de producții în anii `60. Dar purtătorii de fanion ai grupării de regizori valizi artistic au fost fie reduși la ritmul de lucru un film la cinci sau zece ani odată și forțați să se expatrieze, fie au devenit în timp victimele politicilor malformante și ale autocenzurii.
Astfel, filmul românesc n-a beneficiat de șansele celorlate școli europene, care au împlinit prin ani `70 ai secolului trecut (momentul Noului Film German) ontogenia filmului ca artă – singura născută în modernitate.  Este și explicația faptului că în acele școli n-au mai trebuit „numerotate” mișcările și evoluțiile următoare.
La noi, ceea ce am numit cîndva, substitutiv, în loc de ontogenie,constituirea școlii naționale de artă filmică a fost în continuare opturată, fiindcă Al Doilea Val (respectiv „generația `70” – „rata” generațiilor în literatură și arte fiind o discuție aparte) a avut o soartă tot atît de dramatică precum primul, ba chiar tragică, fiindcă mijloacele dictaturii și ale culturnicilor epocii s-au concentrat draconic pe a doua variantă a politicilor nefaste: nu deficitul de ritmicitate sau expatrierea, ci malformarea intimității însăși a creației și a filmografiilor respective, altminteri prolifice. Consecințele s-a văzut atunci cînd protagoniștii „generației `70” s-au confruntat cu pragurile anilor 1989 și 2000. 
Cît privește Al Treilea Val, așteptat în a doua jumătate a anilor `80 – „deceniul satanic”, cum i s-a spus – el a fost anihilat din pornire, debuturile protagoniștilor virtuali au fost decalate pentru anii `90 sau pentru nicicînd (au avut cîștig momentan de cauză cei care au îmbrățișat fixațiile doctrinare, tematice și metodologice ale momentului, dar ei au plătit prețul maxim la ieșirea în orizonturile competiției deschise, după 1989 și mai ales după anul 2000).  
Noul Cinema Românesc – botezat ca atare în al doilea lustru al primului deceniu al noului secol, cînd au intrat în arenă a doua și a treia parte ale Noului Val – și-a configurat profilul, canoanele și mijloacele, ca reacțiedirectă la experiența dramatică și tragică, la avatarurile și deformatărilegenerațiilor anterioare. În acest mod, ontogenia cinemaului ca artă pe sol național s-a împlinit cu o întîrziere de aproximativ trei decenii. Tot acum s-a realizat saltul istoric al filmului românesc ca școală, de la un loc codaș în însuși contextul est-european, la un loc de frunte în această arie și nu numai.
.

Leave a Comment